Montanes, favorit nr.1

Redactor:
Marius Hutu
Montanes, favorit nr.1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii BCR Open România 2010 (18-26 septembrie) au
anunțat ieri lista preliminară a tabloului principal, spaniolul
Montanes (foto) fiind marele favorit. Pe tabel figurează și trei
români, Victor Hănescu, Adrian Ungur și Victor Crivoi, ultimii doi
intrând în posesia wild-cardurilor.

Turneul de la București, găzduit în mod tradițional de Arenele
BNR, pune la bătaie premii în valoare de 370.000 de euro.
Câștigătorul de anul trecut, Albert Montanes, va veni și acum în
România, spaniolul urmând să fie, de altfel, și principalul favorit
al competiției, datorită locului 23 ocupat în ATP. Interesant este
că Montanes se află la a zecea prezență în turneul de la
București.

Și în 2010 România mizează, în primul rând, pe Victor Hănescu,
nr. 54 ATP, care se va regăsi, la rândul său, pe lista favoriților.
„Sperăm să ajungă cât mai sus și, dacă este posibil, să și câștige
BCR Open România. Lui, ca și lui Pavel și celorlalți români, îi
este greu să joace acasă, e clar, a comentat Bogdan Enoiu,
organizatorul turneului. Lista românilor îi mai cuprinde pe Victor
Crivoi și Adrian Ungur, care au primit wild-carduri. Marius Copil
are șanse să obțină ultimul wild-card, însă acest lucru va fi decis
după US Open.

Wilander
joacă pe BNR

Pe 22 septembrie se va organiza un meci demonstrativ. Alături de
Năstase, Bahrami și Leconte, Enel România îl va aduce în acest an
la București și pe marele Mats Wilander. Fosta glorie a tenisului
mondial ar putea juca și un meci de simplu, o zi mai târziu, în
compania lui Pavel.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două mesaje RO-Alert emise succesiv
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două…
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el avea 24
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el…
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×